Marturii incredibile ale Psihopatilor…

Marturii incredibile ale Psihopatilor…

Marturii extrase de pe un forum, care a strans 225  de marturii ale unor psihopati, cum gandesc ei, ce ii domina in ceea ce fac, cum se explica ei:

http://www.experienceproject.com/stories/Am-A-Sociopath

Who Believes the Self-confessed Sociopath?

Posted June 14th, 2008 at 7:18PM

Locul 1 in top, cu peste 8000 de vizualizari

…„Dacă ar exista vreun leac medical miraculos, care să-mi dea o CONSTIINTA, să ma lase sa empatizez si sa experimentez iubirea, eu nu l-asi dori. Imi place cine sunt  eu – si nu ma deranjeaza ceea ce sunt…”

“Eu nu cred nici pe jumatate pe oamenii care spun ca sunt sociopati. Eu admit că toţi cei care pretind că sunt sociopati (folosind în special identitatea lor reala), sunt cu siguranta ametiti. De ce ar trebui să mă crezi că sunt asa? Cui îi pasă? Doar citeste.

Etichetele într-adevăr nu contează. Narcisist? Psihopat? Sociopat? Borderline? Cui într-adevăr îi pasă?

Vreau doar să sa ma laud aici cu privire la cine sunt eu, deoarece îmi place ceea ce sunt. Mă simt liber sa spun şi simt ca am un avantaj, în ciuda fazelor mele de mizerie şi de depresie. Eu nu sunt lipsit de conştiinţă.  Constiinta este doar trecuta pe „off”  (pe butonul inchis), din cand in cand.

Ce vă pot spune despre mine este că eu nu mă pot pune în locul altora. Nu simt nimic rău despre nimic din ceea ce fac eu:

Pentru mine a intreprinde o acţiune, în primul rând, înseamnă că mi-am justificat în mintea mea ce fac. De ce sa ma simt rău după? De asemenea eu nu am principii ferme sau convingeri peste care sa nu pot trece.. Sunt ce vrei tu să fiu dar atât timp cât lucrurile  lucrează pentru beneficiul meu, in avantajul meu. Eu nu sunt un mincinos compulsiv, dar tot eu voi minti convingător, atunci când imi foloseste si voi utiliza o onestitate selectiva, ca un profesionist experimentat,  si in tot acest timp, ma uit staruitor in ochii tai, cu ‚cea mai calda sinceritate’.

Eu nu trişez si nu induc în eroare pentru un câştig financiar, decat daca am nevoie. Eu sunt un minimalist şi un anti-consumerist, prin natura. Eu trăiesc intr-o populaţie mică, cu nici o sansa pentru o reintegrare facila, atunci cand reputaţia trebuie să fie o pavaza  a vietii omului. Singurul lucru care mă motivează să merg inainte este puterea - relaţia mea de dominatie asupra altora. Faima, notorietatea, banii, sexul, sunt toate obiective secundare.

Sunt sadic. Un zambet vine singur pe buzele mele, când aud povesti despre altii care sufera. Îmi place sa ii doara pe altii nu pe mine - emotional, fizic, verbal. Sunt tipul din sala de cinema, care nu se poate abtine de ras atunci cand altii sunt ingroziti vazand ca un inocent sufera în faţa lor. Imi place sa starnesc lupte si ma comport ca un pui de catea atunci cand beau. Eu ii voi atata chiar si pe cei care sunt chiar mai puternici decât mine: garzile de paza, poliţia. Eu le-as spune lucruri incredibile în speranţa de a obţine atentia lor, sau de a fi aruncat într-o celulă. Desi, aceasta nu se întâmplă niciodată…Sunt masochist. M-am rănit de vreo cateva ori şi nu mă deranjează. O durere mică vă permite să ştiţi că sunteti în viaţă.

NICIODATA NU VOI SPUNE ALTEI PERSOANE CEEA CE EU SUNT DE FAPT.

Unii oameni inteligenţi au văzut steaguriile mele roşii şi doi sau trei au îndrăznit să-mi puna acea eticheta pe mine. Ma ingrozeste cand oamenii pot vedea ‚dincolo’ de comportamentul meu fermecător si sarmant, pana in adancurile mele…Eu pe acestia ii evit.  Ma gandesc la acestia in mod constant si la modul in care trebuie să ma descurc cu ei, deoarece acestia sunt o ameninţare pentru mine, pentru identitatea mea şi pentru locul meu în mediul meu social. Mi se pare că a-i evita este cel mai usor lucru. Nimeni nu ar trebui să aiba vreodata permisiunea de a vedea prin Masca.

Este dificil  sa joci teatru - ca esti un om normal - şi mi-e dificil, dar există un preţ care trebuie plătit daca lasi garda jos si dezvalui interiorul tau ca fiind lipsit de suflet.

Cand am intalnit prima data termenul de "sociopat" am fost destul de naiv sa împărtăşesc bănuielile mele cu prietena mea de la acel moment şi a fost o prostie. Cum să ii spui iubitei tale ca într-adevăr esti incapabil de a o iubi? Evident, nu ar trebui. După ce am văzut modul în care informaţiile mele o afecteaza, imediat a trebuit sa retractez totul spunandu-i ca e fals,  si convingand-o repede ca auto-diagnosticul meu a fost inexact şi că diferitele criterii din lista de verificare, nu se aplica la mine. Iti pierzi rapid naivitatea de a mărturisi cine esti cu adevarat, atunci cand iti dai seama ca acest tip de onestitate, iti aduce tie daune foarte mari in relatiile sociale.

Oamenii e mai bine sa nu stie că tu nu ii placi, că nu iti pasă de ei, ca nu poti simti nimic pentru ei…
Ambii parinti mei au murit când eu eram tânăr. Am beneficiat de o buna crestere şi de o educaţie bună, am o educaţie morala puternica, eu ma de autosusţin financiar- nu lovesc pe nimeni, nu pentru lucruri simple, cum ar fi banii. Pentru a cere oamenilor bani este pur şi simplu sub mine. Imi e scârbă persoanele anti-sociale. Nu există nici o comuniune printre noi în ceea ce mă priveşte şi eu vreau să rănesc pe toţi ceilalţi,  care împărtăşesc experienţa mea…

Aşa cum am spus, am crescut in morală şi in educaţie, dar eu cred în nimic. Nu aş merge atât de departe incât sa spun despre mine ca sunt imoral, dar nu există nici o credinţă pe care sa o sacrific în numele oportunitatilor.

Nu contează pentru mine religia cu care m-as identifica public. Eu nu cred în Dumnezeu. Nu cred ca  sunt Dumnezeu, dar eu sigur ma simt ca si cum eu sunt un Dumnezeu. Mă simt ca şi cum numai experienţele mele conteaza şi că am o perspectivă clară în modul în care lucrurile sunt si nicio alta persoana nu conteaza.

Cu acestea spuse, da, am furat din magazine si m-am angajat in alte atitudini penale, dar in cea mai mare parte doar pentru a încerca ca sa vad daca pot asa ceva. Nu am fost niciodată condamnat pentru vreo infracţiune şi lumea ştie că sunt o persoană respectabilă axata pe profesia mea. Nu am nici o condamnare penala şi fac aceste lucruri doar pentru a vedea dacă pot fi in stare. Distracţia nu revine daca fac mereu acelasi lucru si mi se pare că trebuie să escaladez  o alta activitate, sa re-experimentez  bucuria de a face ceva, ce nu ar trebui sa fac sau sa fiu undeva unde nu ar trebui sa fiu.

Partea cea mai dificilă de a fi cine sunt eu este că nu poţi niciodata împărtăşi experienţele tale decat anonim, iar  aici, nu este tocmai anonim, deoarece informaţiile mele au fost autentificate si înregistrate. Aceasta este o informaţie destul de inofensiva şi funcţionează mai mult ca un fel de terapie pentru mine. Sunt convins de superioritatea mea proprie şi  traiesc o suferinţa tăcută ca nu am cum sa împărtăşesc măreţia mea de caracter cu alţii. Ma simt uneori ca fac parte dintr-o alta specie decat cea de homo sapiens.

Ma folosesc si apoi arunc oamenii de care ma folosesc la gunoi? Da, Sigur ca da.

Există un mare forum de domnite care au fost implicate in relatii de dragoste cu nenorociti numiti Psihopati, forum dedicat sa ii ajute sa se vindece – pe acest forum comportamentul meu  fost etichetat de idealizare si de devalorizare. Am participat ceva timp, dar ele au descoperit repede lipsa mea de empatie şi  m-au exclus. Nu este nici o iubire pierdută. Au început să mă enerveze, cu toate povestile lor plângăcioase şi cu comportamentul iresponsabil…Niste Idioate.

Având cunoştinţă de faptul că eu ma folosesc de oameni si apoi ma debarasez de ei, nu mă ajută sa imi pot controla comportamentul. Este doar o manifestare a plictiselii  mele cu alţii. De ce ar trebui să-mi pierd eu secunde preţioase din viaţă pentru a fi cu tine sau sa stau te ascult pe tine, dacă nu există nici o utilitate între schimburile noastre?

Am nevoie de oameni? Da, am nevoie de oameni. Puterea este o relaţie între oameni. Pentru a exercita puterea ai nevoie de oameni. Ma bucur de complimente? Depinde. Ei nu contează prea mult… dar da, ma bucură ca eu sa fiu adorat. Aceasta înseamnă că persoana este într-un fel sub controlul meu. Îmi place critica? Nu, mai ales atunci când vine vorba de cretini cu idei doar pe jumatate coapte.

Am emotii? In cea mai mare parte simt furie, plictiseala si am mici episoade de emoţie – urgenta de dopamina - atunci când,  prin inteligenţa mea, mi-am atins scopurile. Celelalte emoţii ale mele sunt destul de superficiale si imi este greu sa comunic altora ceea ce simt. De obicei schimb vorba atunci cand oamenii ma chestioneaza sa descriu in detaliu ceea ce simt... Oamenii care uită la pozele mele se fixeaza întotdeauna pe ochii mei. Ei nu isi pot explica ce este in spatele lor. Unii ii gasesc frumosi, penetranti. Pentru cei care nu spun nimic si care probabil stiu ce sunt eu, sunt sigur ca ei vad doar golul din interiorul ochilor mei.

Nu ma intreb niciodata. Lucrurile care imi lipsesc,  le voi descrie peiorativ ca ‚o emotionalitate ca un terci’. O persoană care s-a născut oarba, nu ii poate lipsi văzul. El nu ştie ce este. O persoană care nu a experimentat niciodata empatia (precursoarea iubirii), nu poate sa ii fie dor de ea. Eu pot doar specula despre ceea ce este, dar suma tuturor experienţelor mele nu mi-au dat nici o analiză mai profundă, decât ceea ce as putea numi doar o lectura de manual. Dacă ar exista vreun leac miraculos medical, care să-mi dea o CONSTIINTA, să ma lase sa empatizez, sa experimentez iubirea, eu nu l-asi dori. Imi place cine sunt – nu ma deranjeaza ceea ce sunt.

Aceasta ne obliga sa ne punem intrebarea daca aceasta este cu adevarat problema noastra. Eu cred ca intrebarea cea mai buna este De ce tu nu ti-ai dori sa fii ca mine? Sa fii liber in toate felurile,  in care nu esti? Un comportament neinhibat?  Niciodata sa nu ai nopti nedormite. Nici o grija pe lume in afara de nevoile imediate. Este divin…”

A Sociopath...or Something

Posted July 15th, 2008 at 12:35PM
Locul 2, peste 2400 de vizualizari

„Pur si simplu nu imi pasa. Pur si simplu eu nu sunt acolo. Am o lipsa generala de empatie pentru oameni si pentru tot ce se petrece in jur…”

Aceasta este o poveste scurta despre mine. Nu stiu sincer, chiar de unde să încep, dar  sa ii dau drumul ...
Am fost intotdeauna un copil crescut  bine Happy-Go-Lucky.  Am iubit liceul şi am avut  buni prieteni cu care cu care sa ma aflu prin preajma.  Apoi,  parasind liceul, viata mea s-a schimbat brusc...
Am avut mari speranţe şi ambiţii pentru viitor, toate ramase pe dinafară. Voiam să merg la colegiu, la universitate şi sa fac  de toate. Din păcate, am incurcat examenele, totul a eşuat  şi am fost blocat  intr-un final mort intr-un serviciu pe ruta de la 9 la 5, amestecandu-ma cu oameni "comuni", care am simţit (şi încă mai simt) au fost  mult sub mine.  Eu cred ca sunt destinat pentru lucruri mai mari şi mai bune decât acestea. Am pierdut contactul cu prietenii mei apropiaţi,  cu cel mai bun prieten al meu… M-am simţit lăsat în urmă şi blocat, mizerabil şi deprimat.


Acestea fiind spuse, astăzi, sunt plin de furie şi de dezgust. Cele două emoţii pe care le simt in mine - cel mai mult.  Prietenii  pe care ii am doar ma folosesc pur şi simplu de ei, ca o modalitate de a avea o ocazie de a ieşi în club, la bar, la un pahar, etc.

Mă uit dispretuitor  în general,  la toate femeile,  dupa o  despartire, dupa ce eu le-am pus ani grei, in spate. Eu le consider fiinte inutile,  lipsite de raţiune, femei care sunt bune numai pentru un singur lucru... Eu fac  in asa fel incat ca femeile sa ma placa, sa se topeasca dupa mine,  pentru ca apoi sa le fac sa devina disperate, sa  le menţin dependente, suspendate, frustrate si ma bucur sa aflu cum se simt atunci când nu le sun,  cand nu le dau mesaje…apoi, imi place sa le fac sa se simta nefolositoare, inutile, neatractive si parasite.


Nu am interes pentru oameni, nu am nici un interes pentru ei sau in orice spun ei.  Ii voi atrage, imi pun farmecul şi linguşirea  la bataie într-un bar, dar cuvintele despre viaţa lor, care deverseaza apoi din gura lor,  nu ma intereseaza deloc….e un bla, bla, bla. Pur si simplu nu imi pasa. Pur si simplu eu nu sunt acolo. Am o lipsa generala de empatie pentru oameni si pentru tot ce se petrece in jur.

Recent tatal meu si-a pierdut mama si aceasta l-a durut mult. Dar cand ma gandesc la asta, eu nu pot in mod real sa simt vreo durere sufleteasca. Imi place sa imi bat joc de sora mea mai mica, sa o fac sa se simta mica si nedorita de nimeni, nu am mai vorbit cu ea de doi ani….si traim in aceeasi  casa…Comentarii rautacioase aruncate pe ici si pe colo, stiind ca este slaba la minte si usor de necajit. Eu o domin.

Etica mea de munca este ****, urăsc toate locurile de muncă, le gasesc sub demnitatea mea, mai ales  pe oamenii  care ma obliga  sa lucrez toata ziua. Ma plictisesc repede dupa o perioadă scurtă de timp, şi, de obicei le parasesc intentionat.


Aş spune ca de la vârsta de 16-17 ani, deodată m-am simţit diferit de toţi cei din jurul meu. Nu cred că simt in acelasi fel. Exista mult mai multe in mintea mea, decât  in ale altora care nu sunt vrednici de nimic bun. Oh, şi imi amintesc de cat m-am bucurat de uciderea şi de torturarea broaştelor pe care, eu si un prieten le prindeam cand eram mici….lol.

Eu nu pot forma, realiza  nici o relaţie semnificativă cu sentimente profunde cu o femeie,  asa cum sincer ma indoiesc profund ca pot gasi una pe care sa o respect deplin. Obisnuinta este de o noapte,  iar apoi, după care in mintea mea le consider ca un alt instrument murdar, doar pentru de sex.
Sunt incoerent şi nu stiu unde ma indrept cu acestea…Nu  pot forma nici un sentiment sau legatura profunda…Mai exista multe altele, dar….”

Sociopathic Driving

Posted September 4th, 2008 at 10:18PM

Locul 3, cu 1274 vizualizari

“Incep sa fiu sarcastic  din nimic… Mai des decât linistea, o furie imi vine pe neaşteptate… Orice se întâmplă, nu ma simt vinovat de asta.”

„Cu totii ne-am întâlnit cu astfel de nenorociti pe drumuri. Ştii, clovnul ala care tocmai ti-a tăiat calea sau care conduce masina ca un maniac şi care pune în pericol siguranţa altora. Te întrebi cand a invatat  el sa conduca? E beat sau doar prost?
Am menţionat în zona de comentarii  privind povestea mea ultima relatata "Cine crede  marturiile unui sociopat",  ca in prezent, eu nu abuzez de substanţe.  M-am aflat sub iluzia pentru o lungă perioadă de timp, ca atitudinile mele comportamentale deviante au fost alimentate de substanţele de care am abuzat. M-am înşelat, se pare. Nu am pur şi simplu nici o grija pentru siguranţa celorlalţi sau de mine şi voi desfăşura orice activitate imprudenta pe care o doresc,  la momentul potrivit. Este adevărat că în timp ce beau, de exemplu,  sunt mult mai predispus sa fac orice nenorocire mi-ar  trece prin mintea mea, dar am constatat singur - comportamentul meu deviant a continuat chiar şi în perioadele mele de sobrietate, de abstinenta.

Sunt lucruri care ma deranjeaza,  dar nu sunt constient de acestea. Un domeniu în care grija pentru energiile mele este atrofiata si in care agresivitatea mea impotriva celorlalti este fatisa, este cand  eu conduc  o masina. Sunt, în general, un sofer foarte atent,  dar atunci când incep sa vad rosu in fata ochilor si sa clocotesc, nu există nici o imaginatie posibila fata de ce pot eu sa fac.
Am efectuat manevre periculoase, m-am ciocnit cu alte vehicule, posibil cauzand cel putin o urgenta medicală…Este  intr-adevar ciudat. Incep sa fiu sarcastic  din nimic. Pasagerii mei vor incepe sa se teama, isi vor verifica centurile de siguranţa si se vor plange de cum conduc eu. Dar eu sunt intr-o alta Lume, atunci. Eu nici macar nu  ii aud. Încep sa visez  la lucrurile rele care li se pot intampla oamenilor din alte masini. Vreau sa ii vad afara drumului sau răniti intr-un fel. Cateodata imi scapa lucruri oribile din gura,  iar pasagerii mei nu imi spun nimic deoarece nimeni nu vrea sa creada ca as putea crede cu adevărat in lucrurile pe care le afirm.

Uneori ştiu sursa de frustrare sau furia mea: ar putea fi cearta recenta cu prietena mea; probleme la locul de muncă, probleme cu prietenii şi cu familia mea. Mai des decât linistea, o furie imi vine pe neaşteptate.  Conduc  normal, de-a lungul drumului şi brusc incep să accelerez.  Eu atunci zâmbesc.  Folosesc ceea ce poate fi descrisa drept - conducere Kamikaze.  Am prea multă încredere în capacitatea mea de a judeca dimensiunea  autoturismului meu şi pe ale altora. Voi lasa doar puţin spaţiu altora pentru a trece. Voi  depasi pe alţii, la viteze mult peste limita de viteză admisa. Ma voi  distra cu vehiculele  care se apropie. Voi trece peste si în afara benzilor de trafic ca un ... psiho.

Zigzag-ul,  traficul la viteze mari, punerea în pericol a vieţii altora şi a propriei mele vieti îmi dă un sentiment  teribil. Cat timp ma simt ca si cum as juca un joc video, nu conteaza  cine câştiga sau cine pierde. Gânduri de genul "dacă mă ciocnesc acum, si femeia şi copilul ei şi mor,  nu ar fi cool?", mie mi se invart in cap. Am fost numit un sofer bun de cativa. Ei pur şi simplu nu pot să creada cât de bine pot conduce un autovehicul.  Ce nu stiu este ca mie pur şi simplu nu imi pasă de viaţa lor,  de viaţa mea sau a vehiculului şi, pentru aceste motive, eu imi voi asuma riscuri foarte mari în timp ce conduc. Am avut  coliziuni cu câteva autovehicule  (si cred ca nu pot fi într-adevăr un conducător auto  bun). Ceea ce nu am observat  şi ceea a fost mi-a subliniat de către un pasager al meu a fost expresia feţei mele, după ce un vehicul aproape m-a sters lovind in partea şoferului. Pasagerul meu m-a întrebat:  "De ce zâmbesti?"…

Este nevoie de ceva timp înainte de a "ma fixa" şi imi dau seama că am nevoie de timp pentru "a obţine o…aderenţă,  o legatura".  Poate intr-o zi norocul meu va zbura şi voi provoca  coliziune, care va pune capăt vietii mele sau vieţii altora. Poate că s-ar putea sa  ajung un paralizat cu o functionare a creierului  redusa?
Orice se întâmplă, nu ma simt vinovat de asta…”

There Is Nothing So Absurd But Some Philosopher Has Said It...

Posted September 10th, 2008 at 9:01PM

“…ii face şi mai periculosi, ca o bestie care nu are doar intenţii voite, ci si capacitatea de a gândi…”

"Numele meu este Pie şi cred că eu sunt un fel de pseudo-sociopata. Sunt adepta manipularii şi vicleniei  si mi se pare că nu simt nici o remuscare pentru fiinţele umane. Cred că ceea ce mă face pseudo- sociopata este că eu sunt capabila de sentimente empatice, am coduri Ia care tin,  similare cu vechile coduri de cavalerism. Eu pot fermeca şi seduce, dar  prefer mereu un scop. Fara nici un scop, atunci eu nu mai bine decât un câine turbat,  care trebuie  izolat. Cred că eu sunt o rasa rara sau demult apusa, careia nu ii pasa de fleacuri de oameni, dar cauta doar frumuseţea vieţii, cu ignorarea  faptelor sociale şi a legilor care stau in calea mea. Eu pot găsi ca imi taie rasuflarea frumuseţea unui apus de soare sau un război în care tinerii soldati sunt manipulati în luptă şi in care sunt sacrificati lăsând mormane de cadavre, in urma. Oricum ar fi, eu am găsit frumuseţea în acestea, este aproape poetică şi îmbătătoare.

Am citit prin intermediul membrilor  (acestui forum) cateva povesti şi mi se pare că sunt niste oameni/copii pierduţi, furiosi, violenti, infricosati, lovind fiecare in ceea ce au găsit, deoarece acestia nu se pot regasi pe ei insisi.
Este un lucru sa te bucuri de ce faci,  dar un alt lucru este sa intelegi de ce te bucuri de aceste lucruri. Unii însă sunt capabili să recunoască instinctele lor naturale, animalice şi  sa le tina in frau in balanta cu gândirea lor logică, care într-un sens, ii face şi mai periculosi, o bestie care nu are doar intenţii voite, ci si capacitatea de a gândi…"